Istoric
Faptul că tuberculoza este una dintre cele mai vechi boli ce au afectat umanitatea a fost demonstrat prin identificarea tuberculozei vertebrale la mumiile egiptene. Grecii denumeau această boală phthisis („consumare”), subliniind aspectul dramatic de emaciere generală, asociat cazurilor cronice netratate, în timpul revoluţiei industriale şi în perioada de urbanizare corespunzătoare din secolele al şaptesprezecelea şi al optsprezecelea, tuberculoza a devenit o problemă de proporţii epidemice în Europa, cauzând cel puţin 20% din totalul deceselor din Anglia siŢara Galilor în 1650. Pe Coasta de Est a Statelor Unite, rata mortalităţii anuale prin tuberculoză la începutul secolului al nouăsprezecelea a fost de 400 la 100 000 locuitori.
Etiologia infecţioasă a tuberculozei a fost controversată până la descoperirea bacilului tuberculozei, de către Robert Koch, în 1882. îmbunătăţirea condiţiilor socioeconomice şi izolarea pacienţilor contagioşi în sanatorii a avut un impact favorabil asupra epidemiologiei tuberculozei în prima jumătate a secolului al douăzecilea. Rata mortalităţii în Europa si Statele Unite a început să scadă cu câteva decenii înainte de introducerea medicamentelor antituberculoase, la mijlocul secolului.
Infecţia începe din momentul pătrunderii bacteriei în alveole, infectarea macrofagelor alveolare, acolo unde bacteria se multiplică exponenţial. Bacteria este transportată in ganglionii limfatici, iar de aici prin sistemul circulator ajunge în organele corpului, acolo unde potenţial se poate dezvolta: plămâni, ganglionii limfatici periferici, creier, oase şi rinichi. Astfel apar diferitele tipuri ale tuberculozei: tuberculoza extrapulmonară, genitourinară, meningita tuberculoasă, tuberculoza miliară, peritonita tuberculoasă, pericardita tuberculoasă, limfadenita tuberculoasă, tuberculoza osteoarticulară, gastrointestinală, hepatică.
